Arhivă pentru duhovnici

Nu daţi uitării martirajul Sfinţilor noştri

Posted in Părintele Iustin Pârvu with tags , , , on august 12, 2008 by admin
Părintele Iustin Pârvu

Părintele Iustin Pârvu

IUBIŢI FII ORTODOCŞI AI ACESTUI NEAM,

        Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

         Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

         Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.

         Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.

         Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.

         Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:

         „Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.

         Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţi viclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy – superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:

         „Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.

         La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?

         Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.

         Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa: „Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului... Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.

         Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.

         Fraţi români, nu daţi uitării martirajul Sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.

Mănăstirea Petru-Vodă,

8 iunie 2008, Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul Întâi Ecumenic

Reclame

Părintele Rafail Noica : Ortodoxia este răspunsul lui Dumnezeu, prin întrupare şi prin jertfă dumnezeiască

Posted in 2. Mărturii audio with tags , , , , on august 10, 2008 by admin
Părintele Rafail Noica

Părintele Rafail Noica

    ASCULTĂ

Extras : Ortodoxia este răspunsul lui Dumnezeu prin întrupare şi prin jerfta dumnezeiască, răspunsul tuturor căutărilor omului. Identitatea noastră ne-a arătat-o Hristos. Dacă Dumnezeu a trebuit să se întrupeze şi prin cinstit sângele Lui să ne descopere ce este omul, apăi tre să băgăm de seamă să nu pierdem Ortodoxia. Şi asta chit că ne agăţăm cu dinţi şi cu gheare de, poate de ultimele, cele mai mici..lucruri…efecte ale Ortodoxiei, însă nu cele mai mici sunt importante, ci cele mai mari. A fi ortodox înseamnă a iubi lumea-ntreagă.

Părintele mărturisitor Amfilohie Brânză – Despre mărturisirea Credinţei şi a martirilor din lagărele comuniste

Posted in 2. Mărturii audio with tags , , , , on august 10, 2008 by admin
Părintele Amfilohie Brânză

Părintele Amfilohie Brânză

ASCULTĂ

      A mărturisi despre ei, înseamnă a mărturisi despre Dumnezeu, fără să facem confuzii. Citiţi, recitiţi, meditaţi, daţi mai departe, învăţaţi copiii […] Şcoala, armata, justiţia, statul nu mai sunt în mâna creştinilor, ca să mai zic a românilor. E nevoie ca fiecare să-şi facă datoria unde se află. Citiţi, recitiţi, faceţi o bibliotecă, vorbiţi, căutaţi să vă asociaţi cei care gândiţi la fel, care simţiţi la fel şi pregătiţi-vă pentru…. suferinţă. Fiindcă nu se poate să mărturiseşti Adevărul fără suferinţă. Te va costa. <<Dar tu ai idei de astea, mă ?>> Justificaţi ! Să aveţi ţinută, să aveţi demnitate. Nu vă intimidaţi. Aveţi mai mult curaj. Rugaţi-vă la Dumnezeu, rugaţi-vă ca pentru suferinţa lor (nn. a mărturisitorilor din închisori) şi pentru suferinţele Sfinţilor, să nu ne ruşinăm…

Părintele Arsenie Muscalu – Unitatea Duhului

Posted in 3. Mărturii video with tags , , , , , on august 8, 2008 by admin

Adevărul e mai presus de toate!

Posted in Părintele Arsenie Papacioc with tags , , , on august 6, 2008 by admin
Părintele Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc

          Fraţii mei, acum eu nu vă vorbesc ca un mare erou, ci mă rog lui Dumnezeu să mă întărească în lupta mea de a rămâne ortodox. Dar în ceea ce mă priveşte, eu aşa gândesc, sub nici un chip nu am de gând să cedez. Ferească Dumnezeu!

Am trăit şi continuăm să trăim în vremuri apostolice. Adevărul rămâne acolo unde n-ai cedat. Dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Ortodoxia va supravieţui prin el.

Pentru că, dragii mei, dacă ar fi vorba să comparăm cele de aici cu cele ce urmează după viaţa aceasta, e îngrozitor să te gândeşti că intri dincolo ca un trădător al adevărului!

Nu poţi să renunţi nici măcar la o unghie, este unghia mea! Putem să ne prezentăm la Judecată cu ciuntiri, cum vine asta?! Eu sunt ortodox numai cu o mână, nu şi cu cealaltă? Dar să nu murim de mai multe ori, ci doar o singură dată! O luptă n-are nici un sens, dacă nu este spre o victorie sigură. De aceea trebuie gândită foarte bine strategia luptei. Când porneşti un război, trebuie să fii sigur de biruinţă, iar cel care biruie, întotdeauna, este doar Adevărul. Mă bucur că încă mai sunt oameni conştienţi şi maturi: atât în Rusia, Grecia, cât şi în ţara noastră care sunt capabili de o atitudine sănătoasă. Deocamdată am pierdut o bătălie, nu şi războiul. Acestea sunt cuvintele mele şi aceasta este părerea mea.

Părintele Arsenie Papacioc,

interviu mai 2008

Creştinismul este unul !

Posted in Părintele Petroniu Tănase with tags , , , on august 6, 2008 by admin
Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase

         Cum este privit spiritul ecumenic, la Sfântul Munte? 

– Aici, în Grecia, spiritul ecumenic nu are prea multă trecere. De fapt, ecumenismul are şi el unele neajunsuri. Pentru că protestanţii şi catolicii nu se gândesc să renunţe la nimic din rânduielile lor. În schimb, Ortodoxia, care le este superioară prin trăirea duhovnicească (şi cu asta a fost de acord şi un teolog catolic german, care a fost aici), jenează şi trebuie să renunţe la diferenţe. Pe vremuri, catolicii ne considerau eretici; sloganul lor era: „Înapoi la staulul lui Petru, oi rătăcite !”. Încetul cu încetul, s-au mai îndulcit, iar acum se vorbeşte de Biserici surori. Catolicii ţin foarte mult la primatul papal. Papa se consideră conducător al Bisericii. Noi, ortodocşii, credem că Dumnezeu este prezent şi El conduce Biserica. Nu înţelegem noi cum vine această prezenţă, pentru că suntem limitaţi; dar toate rugăciunile le adresăm la persoana a două singular: „Tatăl nostru care eşti în Ceruri”, nu „Tatăl nostru, care este în Ceruri”. Ştim că Dumnezeu e prezent şi ne rugăm Lui. Creştinismul este unul ! Numai dezvoltările lui istorice sunt diferite. Şi Biserica creştină e tot una. 

Părintele Petroniu Tănase, stareţul Schitului românesc Prodromu 

interviu din Lumea credintei, anul III, nr. 7(24)

Euharistia în Ortodoxie

Posted in Părintele Teofil Pârâian with tags , , , on august 6, 2008 by admin
Părintele Teofil Părăian

Părintele Teofil Părăian

         Ce este Euharistia?    
         Sunt mulţi dintre cei care aud cuvântul acesta şi nu-l înţeleg, fiind un cuvânt teologic, nu unul de circulaţie. Euharistie inseamnă mulţumire. Bineînţeles, când zicem Sfântă Euharistie noi nu zicem de fapt”Sfanta Multumire”. Dar cuvântul acesta se intrebuintează în general cu alt înţeles, şi anume de Sfântă Cuminecătură sau Sfântă Impărtăsanie. În limbă noastră se intrebuintează foarte puţin cuvântul”euharistie”. Cei mai mulţi nu-l aud niciodată, alţii îl aud şi-l uită, alţii îl aud şi nu-l înţeleg. Teologii insă ştiu că Sfântă Euharistie este ceea ce înţeleg credincioşii în general prin”Sfanta Cuminecătură” sau”Sfanta Impărtăsanie”. De fapt nici aceste cuvinte nu corespund conţinutului lor. Ştim insă că atât prin”Euharistie”, cât şi prin”Impărtăsanie” şi”Cuminecătură” noi înţelegem Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos pe care Îl primim atunci când ne impărtăsim sau despre Care ştim că se află pe Masă Sfântului Altar, unde întotdeauna este prezent în chivot, pentru impărtăsirea celor care trebuie să se impărtăsească grabnic, în special pentru bolnavi, ceilalţi credincioşi fiind sfătuiti să se impărtăsească la Sfântă Liturghie.

Împărtăşire cu Trupul şi Sângele Mântuitorului   
  
Cum se poate să existe Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru impărtăsire?

Domnul nostru Iisus Hristos, la Cină cea de Taină” ni se spune în trei din cele patru Sfinte Evanghelii, În Evangheliile sinoptice, de la Matei, Marcu şi Luca”, a luat pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor Săi, zicând:”Luati mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. Aşa a rămas în conştiinţă credincioşilor şi în conştiinţă Bisericii cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos de la Cină cea de Taină. În legătură cu paharul cu vin a zis Domnul Iisus Hristos:”Beti dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. Cuvintele acestea le spun preoţii la Sfântă Liturghie. Ceea ce inseamnă că Sfântă Liturghie are o legătură cu Cină cea de Taină, în înţelesul că atunci Domnul Iisus Hristos, după mărturiile Sfântului Evanghelist Luca şi a Sfântului Apostol Pavel din Epistolă I către Corinteni, a zis:”Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”, a statornicit datoria ucenicilor Săi de a face această în continuare, dar şi urmaşilor lor. Aşadar, Sfântă Liturghie este o repetare a Cinei celei de Taină după partea ei euharistică.

         Pentru că ei să se poată impărtăsi cu Trupul şi Sângele Domnului, trebuie să-L aibă de undeva. Cei de la Cină cea de Taină L-au avut din mâinile Mântuitorului. El n-a zis: Această este pâine care închipuieşte Trupul Meu, acesta este un simbol al Trupului Meu, ci a zis:”Acesta este Trupul Meu”. El nu a dat pâine obisnuită, ci a dat pâine euharistică, a dat de fapt Trupul Său sub chipul pâinii. Apoi, luând paharul, a zis:”Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care se varsă spre iertarea păcatelor”, prin aceasta oferind nu vin, ci chiar Sângele Lui, vin prefăcut în Sângele Lui. Aceasta este credinţa noastră şi invătătura Bisericii. Prin urmare, ceea ce se pune înainte, prescură anume pregătită şi vinul amestecat cu apă, anume pregătit, se preface, prin rugăciunile preoţilor şi ale credincioşilor, în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Sfânta Euharistie cu care se pot impărtăsi credincioşii. 

         Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se pomenesc separat, pentru că înfătisează Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a pomenit separat Trupul şi Sângele la Cina cea de Taină, deşi ele sunt împreună în alcătuirea umană. Aşadar, El n-a făcut altceva decât a arătat că e vorba de Trupul care se jertfeşte şi de Sângele care se varsă spre iertarea păcatelor. Dar nici Sfinţii Apostoli la Cină cea de Taină nu s-au împărtăşit, nici noi nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului în situaţia în care era când S-a jertfit, ci cu Trupul şi Sângele cu care El a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri, bineînţeles acestea cuprinzând în sine Trupul şi Sângele cu care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit pe Cruce.

         Toată lucrarea Sfintei Liturghii are rostul de a realiza în cuprinsul ei posibilitatea de împărtăşire a credincioşilor cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta se realizează prin rugăciunea preoţilor şi a credincioşilor, pentru că Liturghia n-o fac numai preoţii şi nici numai credincioşii, ci o fac împreună. Ştim aceasta din faptul că Liturghia este în aşa fel alcătuită, încât credincioşii se roagă şi ei pentru ceea ce urmează să se realizeze. Preotul zice: „Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm”. Eu mă rog pentru cinstitele Daruri, iar voi fiţi atenţi şi luaţi aminte la aceasta. El zice: „Domnului să ne rugăm” toţi credincioşii. Dar nu numai Sfânta Liturghie, ci toate slujbele Bisericii Ortodoxe se fac nu de către preoţi singuri, ci de către preoţi împreună cu credincioşii. Toţi care suntem de faţă la Slujbe venim că să slujim, nu ca să privim, ca să auzim ceva. Fiecare slujeşte la măsura lui: episcopii la măsură de episcopi, preoţii la măsură de preoţi, diaconii la măsura de diaconi, şi apoi credincioşii. Toţi trebuie să participe la Sfintele Slujbe cu conştiinţa că şi ei realizează, că şi cu partea lor se împlineşte ceea ce se urmăreşte la Sfânta Liturghie, adică ajungerea la Sfânta Euharistie pentru împărtăşire. Noi spunem că aceasta se realizează la epicleză, adică atunci când credincioşii cantă: „Pe Tine Te lăudăm” Atunci preotul se roagă ca cinstitele Daruri ce sunt puse înainte să se prefacă în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi anume, după ce preotul se roagă ca Dumnezeu să-L trimită pe Duhul Sfânt după cum L-a trimis Apostolilor Săi, începe o rugăciune prin care cere de la Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Duhul Sfânt „peste noi şi peste aceste Daruri ce sunt puse înainte” şi să prefacă pâinea în Trupul Mântuitorului, iar ceea ce este în potir, vinul amestecat cu apă, să prefacă în Sângele Mântuitorului. În momentul acesta, prin lucrarea Sfintei Treimi, se realizează ceea ce noi dorim să avem spre împărtăşire, adică Trupul şi Sângele Mântuitorului. Dumnezeu Tatăl Îl trimite pe Duhul Sfânt prin care cinstitele Daruri ce sunt puse înainte se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului.

         E bine sã stim si sã nu uitãm niciodatã cã Trupul si Sângele Mântuitorului nu le primim separat de sufletul si de dumnezeirea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos este o persoanã în douã firi: este Dumnezeu adevãrat dupã firea dumnezeiascã si este om adevãrat dupã firea omeneascã. Iar om adevãrat înseamnã sã ai trup si suflet. Când ne împãrtãsim cu Domnul nostru Iisus Hristos, ne împãrtãsim de fapt nu cu Trupul si Sângele separat, ci cu Trupul si Sângele, cu sufletul Lui, cu dumnezeirea Lui, cu El întreg. Sfânta noastrã Bisericã are cuvinte în care ni se prezintã împãrtãsirea credinciosilor ca ceva ce s-a realizat în mod tainic.

Părintele Teofil Pârâian

sursa : www.Nistea.com