PROCLAMAŢIA monahilor ortodocşi români

către binecredinciosul popor ortodox român, Sfîntului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea.

Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei patristice. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au profeţit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale.

Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi devenim străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Tradiţii călăuzitoare către mântuire.

Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea tîrziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de celelalte culte, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

+ Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare.

Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de divergenţe, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema diferenţelor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare.

Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se pînă la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi ne îndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamţ)

+ Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce contrazic făţiş dogmele Ortodoxiei şi canoanele Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este rădăcina, trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul.

Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele noastre se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie, iar chestiunile credinţei nu îngăduie iconomia.

+ Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi revigorarea valorilor tradiţionale.

Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde ortodoxia şi românismul. Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu!

Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, ignoră dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi.

Nu introduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să distrugeţi unitatea Ortodoxiei, să fisuraţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. acţionează individual, fără încredinţarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi.

Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos. Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a sacrifica pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă.

Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sîngele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă. Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună, ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,

Tot Soborul de monahi şi monahii ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,

la anul mîntuirii 2003

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: