† Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul

† Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul

† Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul

        Cel mai învăţat şi talentat mitropolit care a stat vreodată pe scaunul mitropoliei Ţării Româneşti, bărbat de cinste, evlavios şi împodobit cu virtuţile ce se potrivesc cu vrednicia arhierească, Antim Ivireanul a rămas o icoană înconjurată cu evlavie şi cu recunoştinţă pentru tot ce a înfăptuit în ţara şi Biserica Ortodoxă Română, şi împodobită cu nimbul muceniciei. În sufletul lui au prisosit virtuţi alese, un buchet făcut din toate talentele, o simfonie de inspiraţie şi melodii. N-a îngropat nici un talant, ci i-a înmulţit pe toţi, fiind „singurul vlădică de multe ori artist”.

        Din izvoare sigure se ştie că era de origine georgiană (din Iviria, denumire veche a Georgiei sau Gruziei de azi, din sudul Rusiei). Părinţii săi se numeau Ioan şi Maria, iar el a primit la botez numele de Andrei. Din fragedă tinereţe a căzut rob la turci, pe aceea vreme ţara fiind sub stăpânire otomană. Era înzestrat cu „talente rare” şi „a ridicat la perfecţiune arta tipografică”. Cu privire la data şi locul exact al naşterii sale, nu există date certe, dar se presupune că în robie a învăţat, pe lângă limba sa maternă, greaca veche şi cea nouă, turca, slava veche, poate şi araba, şi mai ales româna, pe care o numea „limba dulce românească”.

        Un capitol controversat din viata lui o constituie împrejurările în care a scăpat din robie, şi locul unde şi-a însuşit arta tipografică, în care avea să exceleze. Se cunoaşte însă o scrisoare a Patriarhului Dositei al Ierusalimului, cu sediul la Constantinopol, adresată catolicosului Georgiei, scrisoare în care patriarhul se plângea că nu are cine să-i traducă în limba greacă scrisorile ce i le trimite. Astfel, se pare că scopul în care Antim a fost răscumpărat din robie se desluşeşte cu uşurinţă, şi mai ales apare şi ocupaţia lui mai bine de un sfert de veac. Tot la Constantinopol avea să deprindă şi meşteşugul artelor plastice, ca sculptura, pictura, şi mai ales caligrafia şi broderia.

        Datorită unei recomandări a Patriarhului Dositei către domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu, care plănuia înviorarea culturii româneşti, planuri care coincideau şi cu intenţia Patriarhului de difuzare a culturii greceşti în toată lumea ortodoxă. Astfel, Antim ajunge pe meleagurile româneşti având rolul de „supraveghetor al credinţei, de organizator al silinţelor pentru cultură, de sfetnic ascultat în cele religioase”.

        Se pare că înainte de a ajunge în Ţara Românească, Antim a făcut un popas la Iaşi, unde fusese înfiinţată tipografia grecească la mânăstirea Cetăţuia în 1680. Astfel a ajuns să lucreze în această tipografie, unde ar fi deprins meşteşugul tipăririi şi ar fi putut studia limbile română şi slavonă. Ajuns la Bucureşti prin 1690, Antim şi-a început activitatea la tipografia mitropoliei, sub conducerea episcopului moldovean Mitrofan al Huşilor, refugiat la curtea lui Brâncoveanu. În anul 1691, acesta este numit episcop al Buzăului, astfel că lui Antim îi revine sarcina conducerii tipografiei, care ajunge „Tipografie domnească”. De acum, modestul şi străinul ieromonah Antim avea să se identifice cu aspiraţiile şi năzuinţele ţării sale adoptive, depunând toate eforturile, priceperea şi talentele sale multiple în slujba ridicării Ţării Româneşti pe scara culturii. Sub acest aspect, epoca lui Brâncoveanu arată o interesantă împletire a două influenţe diferite : Una venită din Occidentul catolic, alta venită din Orientul ortodox, anume cea grecească. În acest fel, în artă, epoca aceasta a creat un stil propriu, şi anume stilul brâncovenesc.

        Începând cu 1691, Antim, printr-o muncă dificilă şi îndelungată, va reuşi să strălucească în privinţa activităţii tipografice, tipărind sau supraveghind tipărirea a 64 de cărţi de diferite mărimi. Rodul muncii proprii îl constituie 38 de volume, restul fiind rodul strădaniilor ucenicilor săi : ipodiaconul Mihail Iştvanovici, Gheorghe Radovici şi ieromonahul Dionisie Floru. După limbă, Antim a tipărit 30 de cărţi în greceşte, 24 în româneşte, una în slavonă, 5 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română. Antim are 4 lucrări ale lui, la 10 le-a scris predosloviile, pentru 5 a întocmit versurile, la 6 a scris cuvântul de iertăciune de la sfârşit, iar 6 cărţi sunt traduse de el în limba greacă. 6 volume au fost tipărite cu cheltuiala sa, cinci cu blagoslovenia sa, iar 10 au fost date de pomană cititorilor.

        După cuprins, tipăriturile lui Antim se grupează în cărţi pentru combaterea calvinismului, catolicismului şi întărirea Ortodoxiei, cărţi de slujbă bisericească, cărţi de îndrumare religioasă şi filosofică, şi cărţi populare.

        După criteriul nevoilor, aceste cărţi au căutat să răspundă cerinţelor lăuntrice ale neamului omenesc şi problemelor externe ale ţării. Strădaniile domnitorului şi ale neobositului mitropolit urmăreau să aducă în cuprinsul graiului şi cugetării româneşti marile valori ale gândirii timpului, îndeosebi pe cele religioase. Prin ele se deschid larg căile traducerilor, înnoirii culturii şi şlefuirii limbii. Prin cărţile româneşti date la lumină, înzestratul ierarh a pus temeliile vechii noastre limbi bisericeşti.

        Între anii 1694-1701, pentru meritele sale dovedite ca tipograf şi ieromonah, Antim a fost mutat la Snagov, ca egumen, unde a pus bazele unei mari tipografii, cu posibilităţi de imprimare în mai multe limbi. cea mai mare parte a utilajului era construit de el. Aici va iniţia şi o şcoală de imprimerie „care a împământenit pentru totdeauna acest meşteşug la noi”, şi care va rodi 14 cărţi, 7 în limba greacă, 4 româneşti, una slavonă, una greco-română şi una greco-arabă.

        Din 1701 Antim se strămută la Bucureşti, unde îşi va relua activitatea de tipograf, deşi va continua să fie şi egumen al Snagovului, atestat până la 21 mai 1704. Cauzele care au dus la plecarea lui la Bucureşti, fără să renunţe la egumenat nu ne sunt cunoscute, dar cert este că odată cu plecarea lui Antim de aici va înceta şi funcţionarea tipografiei. În perioada 1701-1705 Antim va duce la tipografia mitropoliei o rodnică activitate tipografică şi artistică, perioadă în care cunoştinţele sale teologice şi culturale s-au desăvârşit. Acum el va scoate de sub tipar 15 cărti : 11 în greacă, apărute sub influenţa curentului grecesc de la curte, 2 româneşti, una slavo-română şi una greco arabă. Activitatea sa strălucită, calităţile sale deosebite de teolog şi învăţat, cât şi demiterea episcopului Ilarion de la Râmnic, toate acestea au dus la alegerea lui Antim ca episcop de Râmnic, fără ca el să fi gândit sau să fi urmărit acest lucru. Astfel, în ziua de 17 martie 1705, Antim a fost hirotonit episcop al Râmnicului, după care s-a mutat la Râmnic, luând cu el şi utilajul tipografic de la Snagov.

        Ca episcop nu-i va fi uşor, deoarece în eparhia sa propaganda catolică câştigase teren. A trebuit, ca atare, să întărească disciplina în rândurile clerului şi ale mânăstirilor, să ridice nivelul de pregătire al slujitorilor, să desfăşoare o activitate pastorală intensă, atât la centru cât şi în cuprinsul eparhiei, pretutindeni fiind „ostenitoriu Kir Antim, episcopul Râmnicului”, aşa cum arată pisania din pridvorul mânăstirii Cozia, care a fost repictată şi căruia i s-a adăugat un pridvor. Documentele episcopiei vorbesc despre grija întâistătătorului ei pentru mărirea averilor episcopiei, prin cumpărături de pământuri, vii, mori şi păduri, din veniturile cărora se reparau şi se înfrumuseţau cu picturi biserici, iar altele se zideau din temelii. Totodată trebuie să recunoaştem că el a fost cel care a pus, la noi, bazele învăţământului şcolar gratuit în Ţara Românească, prin înfiinţarea a 3 şcoli, numite „şcoli de pomană” în care învăţământul era gratuit.

        Dar cea mai bogată activitate desfăşurată de Antim la Râmnic a fost tot aceea de tipograf, marele merit al lui fiind acela că va tipări în româneşte cărţile de importanţă capitală pentru slujbele bisericeşti. Motivul îl constituia faptul că Antim a înţeles că tipăriturile în limba greacă erau pe cale de a deveni un pericol pentru limba română, pericol asociat şi cu pericolul prozelitismului catolic.

        Activitatea sa la Râmnic va fi întreruptă însă, deoarece meritele sale personale, cât şi înaltul prestigiu de care se bucura atât în ţară cât şi în Orientul ortodox, îl vor propulsa pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericeşti, şi anume aceea de mitropolit al Ungrovlahiei.

        La 21 februarie 1708, după confirmarea alegerii sale în această înaltă demnitate bisericească, a fost strămutat de la Râmnic la Bucureşti, iar a doua zi, în Duminica Ortodoxiei, a fost instalat în scaunul de Mitropolit al Ungrovlahiei. Activitatea şi opera lui ca mitropolit este bogată şi variată şi despre ea s-au scris multe articole şi studii, dar fără să se poată spune că a fost epuizat tot ce putea fi spus în această privinţă. Vom reţine însă esenţa, şi anume înflăcăratul său patriotism şi recunoştinţa păstrată în inimă, atât pentru Ţara Românească, patria sa adoptivă, cât şi pentru ţara sa natală, Iviria, pe care n-a uitat-o până la moarte. Un alt aspect este acela că Antim a continuat să iubească meşteşugul tipografiei, cu toate grijile şi problemele ridicate de conducerea Mitropoliei. Cea mai înaltă expresie a cuvântului rostit, până la acea dată, o constituie opera sa de căpătâi Predicile sau Didahiile, pe care Antim le-a ţinut la unele duminici şi sărbători, în timpul păstoririi sale. Aceasta îl aşează printre cei mai mari oratori bisericeşti ai tuturor timpurilor, cu nimic inferior clasicilor din Apus, şi mai cu seamă îl transformă pe Antim în întemeietorul oratoriei religioase la noi, la români. Predica sa este o predică gândită şi trăită, compusă şi aşezată cu răbdare pe hârtie după regulile omileticii, şi expusă cu convingere, cu alte cuvinte o predică elaborată cu înaltă competenţă.

        Una din împrejurările în care Antim şi-a dovedit patriotismul a fost aceea în care Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului ajunsese să aibă sub jurisdicţia sa mănăstirile şi bisericile Ungrovlahiei şi Moldovei, fapt căruia Antim i s-a opus cu toată fermitatea, socotindu-l imixtiune anticanonică. Astfel Antim s-a constituit într-un apărător al independenţei bisericeşti a ţărilor noastre, dar în acelaşi timp şi libertatea ţării, deoarece această problemă avea şi implicaţii politice. Tot dovadă de patriotism au fost şi cele două încercări ale lui Antim de a scutura jugul turcesc, prin colaborarea cu Petru cel Mare în lupta de la Stănileşti, din 1711, şi prin apropierea de austrieci, în 1716. Acest lucru i-au adus arestarea, caterisirea şi condamnarea la deportare pe viaţă la mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, toate din pricina fanariotului Nicolae Mavrocordat, pe atunci domn al Ţării Româneşti. In plus, sultanul dăduse porunca de osândire la moarte, astfel că, pe 22 decembrie 1716, soldaţii care îl transportau spre muntele Sinai, l-au omorât, trupul fiindu-i aruncat într-un afluent al râului Mariţa, anume Tunigia, care trece prin Adrianopol. Apele i-au purtat lacrimile şi sângele mucenicesc spre ţărmurile împărăţiei nemuritoare a lui Dumnezeu, afundând în întunericul oprobiului public crime şi făptaşii ei nelegiuţi.

        Ştirea asasinării Mitropolitului Antim, spune Del Chiaro, a produs în întreaga Valahie o generală îngrozire, deoarece toţi îl credeau surghiunit la Muntele Sinai. Lumina vieţii lui însă nu s-a stins niciodată în conştiinţa neamului pe care el l-a slujit până la sacrificiu.

        In urma demersurilor patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române în 1964-1965 către patriarhia Ecumenică, la două secole şi jumătate după această îngrozitoare ucidere, s-a obţinut ridicarea caterisirii acestui vrednic mitropolit „în vederea restabilirii pomenirii lui în Biserică”, aşa cum se spune în răspunsul canonic dat de Sinodul din Constantinopol în august 1716.

        Astăzi putem afirma cu tărie că opera tipărită, ca şi cea rămasă în manuscrise, îl arată ca patriot până la sacrificiul vieţii sale, luptător angajat pentru triumful deplin al limbii române în Biserică şi pentru respectarea autonomiei ei, educator al clerului şi credincioşilor.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: