BOTEZUL ORTODOX AL POPORULUI ROMÂN

Părintele Ilie Cleopa

Părintele Ilie Cleopa

         Să ştiti că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei.

         Coloniştii romani, cărora le-au predicat Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma şi cei din Grecia, când au venit aici cu legiunile romane, au adus credinţa ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoşii noştri dacii şi romanii, de la care am rămas noi românii. De atunci, de când am primit sfânta şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Bagaţi de seama ! Ca popor creştin de două mii de ani de când suntem noi, am avut toată administraţia noastră şi toată tradiţia noastră sfântă. Să ţinem cu tărie la credinţa Ortodoxă.”

Aţi văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova, Muntenia şi Ardealul toţi au fost creştini ortodocşi.  

 Aţi văzut pe Mihai Viteazul ? Mamă lui a fost călugăriţă. Du-te la Mănăstirea Cozia şi vei vedea lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mânăstire că-i înmormântată acolo, o lespede de piatră pe care scrie : „Aici odihneşte Monahia Teofana, mamă lui Mihai Viteazul”. Ai auzit ? El domn peste trei principate şi mamă lui călugăriţă. Apoi şi Ştefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este îngropat Petru Rareş, făcută de el. Vei vedea lângă dânsul scris : „Aici odihneşte roabă lui Dumnezeu, Monahia Măria Oltea, mamă lui Ştefan cel Mare”. Ei domni şi mamele lor calugăriţe ! Vedeţi voi câtă unire era între credinţă şi conducere atunci ? Cel ce conducea ţara avea mamă călugăriţă şi frate călugăr. Aşa trebuie să murim !  

 Au cunoscut că totul este deşertăciune. Da, erau adevăraţi domni. Oricât ar fi, viaţă asta este umbră şi vis ! Este o scurtă trecere ! Dar eu când mor, mă duc la o viaţă care nu are sfârşit. Cine are să se roage pentru mine ? Aşa cugetau înaintaşii.  

 Ai văzut că toţi îşi făceau câte o mânăstire şi mormânt în mânăstire ? Fericiţi şi de trei ori fericiţi au fost domnii noştri ortodocşi : Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Putna; Ieremia Movilă şi Gheorghe Movilă, la Suceviţa; Petru Rareş, la Probota; Lapuşneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistriţa; Mircea cel Bătrân, la Cozia. Ai auzit unde era inimă lor ? Unde este inima ta, acolo va fi şi comoară ta. Pentru aceea au făcut ei mânăstiri, că să fie pomeniţi sute de ani la Sfânta Liturghie.  

 Ştefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Bătrân n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii ăştia care au ieşit acum. Nici o sectă nu exista în ţara noastră pe atunci. Aceştia vin din străinătate, plătiţi de masoni, să ne strice dreaptă credinţă şi originea noastră şi rădăcina noastră de popor ortodox.  

 Ce spune Sfântul Efrem Sirul ? „Cu omul eretic să nu vorbeşti, în casă să nu-l primeşti, la masă să nu stai cu dânsul, bună ziua să nu-i dai „. Aceştia sunt înaintemergatorii lui Antihrist. că Mântuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despărţit de Biserică, s-a despărţit de Hristos. Este om al satanei.

Să ţinem credinţa noastră pe care au ţinut-o toţi voievozii noştri şi toţi protopărinţii noştri şi toţi românii cei adevăraţi. Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos şi al Ţării Româneşti, să ţii credinţa cea dreaptă, ortodoxă, care o ţinem de două mii de ani. Dacă nu, nu eşti fiu al lui Hristos şi al Bisericii, şi eşti străin de neamul românesc. Nu poţi fi cetăţean creştin şi român, dacă nu ai dreaptă credinţa în Hristos. Eşti străin. Nu eşti fiu al ţării. Că fiu adevărat al României este cel care-i ortodox, pentru că Biserică Ortodoxă predomină în ţara noastră de două mii de ani. Iar pe cei care-s sectari să nu-i primim în casele noastre.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: